Tronul
În şcoala generală, atunci
când am studiat istoria antică, nu s-a
şoptit un cuvinţel despre două aspecte de seamă
ale lui Alexandru Cel Mare (Macedon, cum mai este
cunoscut): unu, că era machitor de vază, beţivan de cursă
lungă, mare amator de orgii, unu din ăla în stare să bea şi
apa de la raţe; doi, că era bi, adică şi poponaut.
Croşeta la nimereală, bărbaţi, femei, băbăciuni, ologi.
Poate şi capre, găini, cămile, asta nu-i sigur. Cert este
că pompa îi funcţiona non-stop, la capacitate maximă.
Direct proporţional cu litrii de matrafox îngurgitaţi.
Nici taică-su, Filip, nu ducea la ureche, dar Alex, încă de
puştan l-a pus în cur la mai toate amicalele bahice!
De fapt, aşa a şi ajuns mare împărat, la nici 20 de ani.
După un caft administrat spartanilor, Filip a pus-o de-o
paranghelie. Din aia groaznică, cu borâturi şi futaiuri cât
cuprinde. La grămadă, care şi pe cine prinde. Mai vârstnic
şi cam ostenit după aşa vâltoare, regele a tras pe dreapta
la a patra damigeană. Comă alcoolică, aşa cum se zice azi,
în termeni ştiinţifici. Muci ori mangă, în jargon de birt de
cartier. Oricum, defect total.
Alexandru, încă pe picioare, l-a tras de perucă pe tat-su,
târându-l în faţa mulţimii la fel de înceţoşate, urlând
din toţi bojocii: “Panaramă ăsta, borât şi chişat din cap
până-n picioare să fie regele vostru în continuare? Ia mai
gândiţi-vă şi mai priviţi, mai cugetaţi!”.
Tare tupeist Alex ăsta! De parcă el ar fi fost simbolul
abstinenţei. Canci! Era şi mai mare machitor, dar avea
mai multă expertiză în domeniu. Plus avantajul vârstei.
Evident, corul beţivanilor i-a dat eject lui Filip, lăsîndu-l
să se joace cu propria borală uşor oxidată şi să-şi miroase
în tihnă pârţurile înmiresmate de rachiu descompus,
proclamându-l pe junele Alex drept mare împărat.
Falanga
Istoria militară reţine ca mare invenţie acea celebră
falangă macedoneană, cu soldaţii înghesuiţi unul în altul,
avansând în grup compact, cu suliţele dispuse în stil
“ace de arici”. Da, de acord, a fost o tactică de mare efect
şi teribil de eficientă la vremea aceea. Stau mărturie
nenumăratele victorii şi multplicarea teritoriului
macedonean mai ceva ca la Caritas.
Dar nimeni n-a stat să analizeze de unde, cum şi când
i-a tunat lui Alex The Best aşa invenţie. Prin metodele
clasice ale cercetării istorice nici nu prea ai cum. Dar
agaliul explică, încă o dată, cu multă limpezime şi logic,
cum a stat treaba:
Strălucitul împărat era campion mondial absolut la
dugheală şi la dat la buci. Nu rata nici măcar o scorbură,
ca să nu mai vorbim de gaura cheii. Aşa comandant, aşa
soldaţi. Aveau un ritual straşnic, respectat cu sfinţenie:
înainte de orice mardeală, o puneau de-un chef năprasnic. Beau ca disperaţii, făceau sex ca orbii (cică
ar fi violat şobolani şi iepuri, n-o dau ca sigură, că n-am
dovezi suficiente)…
…Iar a doua zi, la răzbel. Matoi, mahmuri, cu greţuri şi
gust de pisici moarte-n gură, nasoală stare! Nici caii nu
erau în formă mai bună. Poate că şi mai matoi decât
stăpînii, că după ce bei o găleată de rachiu e cam naşpa
să cari în spate un luptător mangă, în arşiţa amiezii
subtropicale. De înţeles!
Invenţia a venit de la sine. Armata macedoneană,
chiaună, mahmură ori încă beată, călare pe nişte cai
aşijderea (ori, dacă nu cumva, chiar şi mai defecţi),
înainta în paşi de şotron. Unul stânga, doi în faţă, unul
înapoi, trei în dreapta. Aşa cum se deplasează către
domiciliu un vajnic truditor al agaliului pe la trei
dimineaţa.
Numai că ei nu se duceau la casele lor, ci la caft cu
dujmanul cel rău şi necruţător. Iar singura soluţie ca
să nu pice de pe cai ori să-şi bage unul altuia suliţa în
cur pe motiv de sevraj era să stea grupţi, aproape lipiţi,
să se sprijine unul pe altul. Om pe om, cal pe cal, cal
pe om şi om pe cal. Şi aşa s-a născut legendara falangă
macedoneană. Teribil de eficientă, iar aici, trebuie să
recunoaştem, Alex a fost genial. A reuşit să transforme
instant o ceată de beţivani irecuperabili (plus caii lor şi
mai alcoolici) într-o armată teribilă.
Secole mai tîrziu, samuraii i-au furat cîte ceva, inventînd
“stilul beţivului” în artele marţiale. Dar asta-i altă
poveste.
Gaugamela, strălucitul efect la unei porceli maxime
Am făcut o introducere cam lungă şi aparent atipică.
E cam prima oară când teoria bahică pică pe aceleaşi
ziceri cu ale istoriografiei oficiale…
… Care istoriografie oficială, deşi a consemnat foarte
conştiincios toate beţivănelile şi preacurviile marelui
împărat, a căzut iarăşi pradă excesului de pudicitate
şi n-a fost în stare, vreme de două milenii juma’, să
descâlcească misterul bătăliei de la Gaugamela. Asta
pentru că, iarăşi, a fost ignorat impactul izului de doagă!
În rezumat, mardeala plănuită a se desfăşura pe 30
septembrie 331 î.Hr. urma să stabilească indubitabil
cine stăpâneşte lumea antică: machidonul ori Darius al
III-lea, regele perşilor.
Cam pervers din fire, Darius a făcut în aşa fel ca măcelul
decisiv pentru hegemonia mondială să se deruleze
în Câmpia Gaugamela, “o zonă plată, unde îşi putea
desfăşura în voie armata şi unde putea beneficia de
pe urma superiorităţii numerice faţă de armata lui
Alexandru Macedon”.
Mai departe, raportul numeric era cam de 1 la 3. Adică
şanse de izbândă, zero barat. Şi, totuşi, cum de-a cîştigat
beţivanul maxim? Aici, iarăşi, istoricii plini de sobrietate
o dau cu mucii în fasole. De mii de ani. Că, vezi Doamne!,
e sacrosant să invoci aburii alcoolului. Da’ lămurim
acum: Iaca ce se spune la manual: “Alexandru şi-a aşezat
tabăra pe malul rîului Bulemus şi a înaintat împreună
cu oamenii săi, transportând doar echipamentele şi
proviziile pentru câteva zile. Macedonenii au ajuns
la Gaugamela în după amiaza zilei de 30 septembrie.
Alexandru a dorit iniţial să îi atace pe perşi imediat
după ce au ajuns, dar generalii s-au opus.
De asemenea, generalii lui Alexandru au propus un
atac de noapte, pentru a diminua avantajul numărului.
Alexandru nu a acceptat, motivând că aceasta ar fi o
victorie furată. În aceste condiţii, macedonenii s-au
odihnit în noaptea dinaintea luptei, în timp ce perşii,
temându-se de un atac de noapte, au rămas în veghe.”
Heeeiii, nu-i cam clar ce s-a întîmplat de fapt? După un
marş istovitor, de câteva zile de ogăreală prin deşert,
macedonenii numai de mardeală n-aveau chef. Setea
îi măcina, la fel dogoarea soarelui, cât şi cheful de
buleală…
Şi cum să bea ei apă din gârlă? Să le ruginească maţele?
Nici vorbă. Ci, aşa cum spun istoricii, au scos proviziile
cărate cu multă trudă prin deşert. Vinişor, rachiuaş şi
alte cele, încingând un chef de pomină.
Cu buleala au rezolvat-o ca şi-n alte dăţuri cu penurii
de dame. Şi-au tras-o între ei, poponauticeşte. Vrtos, cu
icnete, strigături și ceva stropi.
Pe malul celălalt, perşii erau total descumpăniţi. Nu
şi-ar fi închipuit neam ce paranghelie trage Alex cu
ai lui soldăţiori. Convinşi fiind de iminenţa unui atac
de noapte, singura variantă logică în care europenii
ar fi avut vreo şansă de izbândă, supuşii lui Darius au
stat toată noaptea cu ochii beliţi la lumina Lunii şi cu
urechile pâlnie, de parc-ar fi ascultat Europa Liberă.
Dincolo, pe macedoneni îi durea fix la bască, au beţivănit
pînă în zori şi, în urma compostărilor şi penetrărilor
reciproce de zone dorsale, le-a venit cheful de măcel.
Sau poate nu. Că şi asta-i o variantă plauzibilă: vizibil
excitaţi de către domnul alcool, falangiştii au întâmpinat
răsăritul în poziţie de “morning glory”. Atât a trebuit.
Ca unul mai într-o dungă să zică “mamă, ce bunăciuni
îs persanii ăştia! Îşi ung cururile cu aromatizate!” şi de
îndată s-au repezit cu toţii să treacă Gaugamela pentru
a-i composta şăgalnic pe dosnicii luptători ai lui Darius.
Care luptători, osteniţi după o noapte de veghe, au luat
un somn ce li s-a dovedit fatal. Macedonenii i-au luat
pe neveu total, iar cine nu şi-a pus de bună voie curul la
bătaie a fost penetrat cu suliţa aia senso stricto. Ceilalţi,
care au stat cuminţei pe post de capră, au scăpat doar cu
o penetrare a ochiului maro.
Darius însuşi, deşi a dovedit bune calităţi de sprinteur,
tot s-a ales cu rozeta spartă. Dezvirginat pe din dos de,
evident, Alexander The Great.
Şi aşa s-a derulat una din marile bătălii ale istoriei. Cu
un deznodământ hotărît de o porceală maximă. Oricine
ştie acum că nu-i bine să te pui cu nişte beţivani excitaţi.
Au aflat-o şi perşii, după Gaugamela.
P.S.Cică marele Alex ar fi mierlit-o din cauza frigurilor, că
l-au muşcat de buci ţânţarii anofel. Vrăjeală de grădiniţă.
În fapt, o prelungită comă alcoolică (băuse dintr-o suflare
12 kile de vin), ficat terci şi puţintică SIDA importată din
Egipt
Marcel FLUERARU
